PARTENERIAT EDUCAȚIONAL ÎMPREUNĂ-EGYÜTT

22
sept
Rezultatele finale pentru ocuparea posturilor vacante

Rezultatele interviurilor si rezultatele finale pentru ocuparea posturilor vacante de fochist si în..

Detalii
21
sept
Anunț ocupare posturi vacante

Detaliile despre concursurile pentru ocuparea posturilor vacante se găsesc mai jos: anunț concurs..

Detalii

PARTENERIAT EDUCAȚIONAL ÎMPREUNĂ-EGYÜTT

 

PARTENERIAT EDUCAȚIONAL ÎMPREUNĂ-EGYÜTT

 

 „Avem aceleași valori, aceleași visuri, ne bucură aceleași lucruri și ne descurajează aceleași atitudini, avem nevoie, în aceeași măsură, să fim înțeleși, acceptați, ajutați.” În numele acestui mesaj a început în anul școlar 2018-2019 proiectul de parteneriat educațional ÎMPREUNĂ-EGYÜTT. El a fost inițiat și coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita, prin doamna inspector școlar Nicoleta Manuela Stângă, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județan Dolj și s-a desfășurat în fiecare an școlar, până în prezent, inclusiv în perioada pandemiei. Beneficiarii proiectului interjudețean sunt elevi și profesori de la licee cu predare în limba maghiară și cu predare în limba română, din cele două județe. Obiectivul general l-a constituit comunicarea inter- și multiculturală, cu impact direct asupra îmbunătățirii activității instructiv-educative.

 S-a urmărit cunoașterea valorilor naționale, indiferent de zona geografică și culturală în care sunt plasate. Colegiul Național Carol I a fost partenerul Liceului Teoretic Tamási Áron, din Odorheiu Secuiesc și a implicat un grup important de liceeni, coordonați de profesoarele de limba și literatura română Petruța Ungureanu și Daniela Nicola. Grupul de elevi maghiari a fost îndrumat de doamnele profesoare Adriana Boca și Melinda Beko.

 Concret, activitățile implicate au fost: vizite reciproce, în cadrul cărora elevii au fost găzduiți de familii, excursii, asistență la lecții, întâlniri culturale în format fizic și on-line.

 Esența acestui parteneriat rezidă în diversitatea prin care s-a manifestat prietenia dintre cele două licee. Ea este remarcabilă, începând cu anul 2018, până în prezent. De fiecare dată, gazdele au avut grijă ca oaspeții să se bucure de comorile locului: munții înzăpeziți ai Harghitei, Dunărea și mănăstirile Olteniei, pitorescul oraș cu aer medieval Odorheiu Secuiesc, parcul „Nicolae Romanescu”, muzeele Craiovei, tradiții și legende maghiare, costume populare doljene, piese de teatru și jocuri de echipă, jurnale de călătorie și multe fotografii. De fapt, o minunată lecție de generozitate și curaj în sfidarea inerției și a prejudecăților.

Acestea sunt gândurile unuia dintre elevii participanți:

Romania devine din ce în ce mai variată din punct de vedere cultural. Datoria noastră, a noii generații, este să ne implicam în promovarea acestei diversități, să o acceptăm și să o susținem. În cadrul proiectului am avut prilejul de a vizita un oraș  emblematic pentru fuziunea dintre culturi, Odorheiu Secuiesc. Când  ne-au vizitat în Craiova, au fost uimiti! Nu doar pentru că orașul este mult mai mare, dar acest oraș i-a primit cu brațele deschise. Într-un astfel de spațiu, aflat în plină dezvoltare, toată lumea își găsește locul. Cu toții au fost cuprinși de curiozitate. Venind dintr-un oraș mult mai mic, o oarecare senzație de neliniște i-a încercat, când fost puși față în față cu aglomerația unei capitale de regiune.  Acest lucru doar a accentuat conexiunile formate precedent și a stârnit discuții care au fost, pentru ambele părți, pline de sens și de  emoție. Am reușit să legăm prietenii strânse.

Actualizat la 18.01.2024, 09:17