Prezentare instituție - Istoric și tradiție

22
sept
Rezultatele finale pentru ocuparea posturilor vacante

Rezultatele interviurilor si rezultatele finale pentru ocuparea posturilor vacante de fochist si în..

Detalii
21
sept
Anunț ocupare posturi vacante

Detaliile despre concursurile pentru ocuparea posturilor vacante se găsesc mai jos: anunț concurs..

Detalii

Prezentare instituție - Istoric și tradiție

COLEGIUL NATIONAL "CAROL I" - CRAIOVA

 

Una dintre institutiile de prestigiu ale invatamantului romanesc, Colegiul National "Carol I" din Craiova, isi deschide zilnic portile pentru mai mult de 2000 de elevi.

Istoria acestei scoli doljene in care renumele generatiilor anterioare se intalneste cu cel al generatiilor contemporane incepe cu 186 de ani in urma, in 1826, cand doi fosti elevi ai lui Gheorghe Lazar si Ion Heliade Radulescu, profesorul Stanciu Capataneanu si invatatorul Grigore Plesoianu au pus bazele Scolii Nationale Medii, a doua scoala medie din Principate, dupa Colegiul "Sfantul Sava" din Bucuresti.

La inceput, Scoala Centrala a functionat in chiliile de la Manastirea Obedeanu, apoi in cele de la Biserica Madona Dudu. In octombrie 1832 se cumpara actualul teren al Colegiului, în centrul Craiovei, cu suma de 300 de galbeni donati de catre vornicul Iordache Otetelisanu, urmand ca abia in 1842 sa se inaugureze primul local, cel imortalizat de pictorul Theodor Aman in tabloul "Hora Unirii la Craiova".

In sala mare a scolii a citit Ion Heliade Radulescu Proclamatia de la Izlaz, in timp ce loan Maiorescu, directorul institutiei, urcat intr-un pom din fata cladirii, citea aceeasi Proclamatie pentru elevi si ceilalti craioveni.

Dupa infrangerea Revolutiei de la 1848, timp de trei ani, scoala se inchide pentru ca nu are dascalii necesari, iar turcii transforma cladirea in cazarma si bucatarie, incalzindu-si mancarea cu mobilierul si cartile din biblioteca.

In 1853, scoala devine comandament tarist si spital. G. M. Fontanin protesteaza, este arestat, alungat, dar se intoarce si in 1854 redeschide scoala, pe care o va conduce cu autoritate si competenta inca douazeci si sapte de ani.

In 1885, prin inalt Decret Regal, scoala primeste numele Liceul "Carol I". Intre 1893-1895 se construieste actuala cladire a liceului ce a costat peste un milion de lei si in fundatia careia regele Carol I a asezat personal un cilindru metalic cu documentul oficial al ctitoriei ce va deveni cladire de patrimoniu. Pictorul Francisc Tribalski a realizat frescele din biblioteca si sala rotunda, iar cladirea noua, cu cupola, a fost dotata cu mobilier luxos. Insa si acest local a devenit spital in timpul Primului Razboi Mondial.

In 1948, cu ocazia centenarului revolutiei pasoptiste, liceul primeste numele de Colegiul Popular "Nicolae Balcescu", dar in 1997 va reveni la vechiul nume "Carol I", ce se pastreaza pana astazi. De altfel, ambele personalitati istorice sunt considerate mentori spirituali ai Colegiului din Craiova.

De-a lungul timpului, rezultatele deosebite ale elevilor au consacrat Colegiul National "Carol I" la nivel international. Elevii, indrumati de profesori de exceptie, au adus scolii lor, dar si Romaniei, 52 de premii internationale, dintre care 17 medalii de aur, 22 de medalii de argint si 13 medalii de bronz.

De asemenea, foarte multi absolventi ai Colegiului National "Carol I" sunt admisi la prestigioase institutii de invatamant superior din strainatate, unde sunt apreciati pentru rezultatele obtinute. Atat profesorii, cat si elevii au participat de-a lungul timpului la parteneriate cu alte scoli din tara sau din strainatate. Astfel, prin intermediul schimburilor interculturale, ei au avut posibilitatea sa vina în contact cu elevi si profesori din Franta, Italia, Belgia, Spania sau Germania.

Pe langa valorile umane cultivate de spiritul colegiului de-a lungul zbuciumatei sale istorii, se remarca în aceeasi masura interesul de a înnobila acest spatiu aparte si prin valorile materiale, create cu migala, rabdare si dragoste de arta si de stiinta. Picturi, piese de mobilier, colectii rare de fluturi si de roci, remarcabile valori de patrimoniu, întregesc unicitatea acestei catedrale a culturii, ce iese astfel din tiparele obisnuite ale unei simple institutii de învatamant.

Biblioteca Colegiului National "Carol I" este una dintre cele mai valoroase din tara prin vechime si prin tezaurul pe care il detine. Mai mult decat "un templu al culturii", cum o numea Nicolae Titulescu, fost elev al liceului, biblioteca "Mihail Strajan" are o identitate, o valoare si o biografie, pe drept cuvant, "regesti". A luat nastere la 18 octombrie 1836 si contine carti rare, tiparite cu mai bine de patru secole în urma, daca tinem seama ca cea mai veche carte înregistrata a fost tiparita în 1514 ("Tratat de numismatica" de Budeus). Lucrarea cu cele mai multe volume este "Mémoire et reconnaissance" cu autograful lui Lamartine, aflat pe prima pagina a volumului. Cele 40 de volume sunt legate în coperte verzi, scrise cu auriu si dateaza din 1826, chiar anul înfiintarii colegiului. Cea mai valoroasa carte romaneasca existenta în biblioteca este Biblia de la Bucuresti, unul dintre putinele exemplare pastrate în tara.

Douazeci si patru de roci descoperite pentru prima data pe teritoriul Romaniei se afla la Colegiul National "Carol I". Aceasta colectie a fost realizata de învatatorii Dumitru si Stefania Alexandrescu între 1900 si 1982 si donata colegiului în 1985. Rocile sunt adunate din minele de la Cavnic, fostele mine aurifere de la Baia Sprie, Herja, Ruschita si din muntii Gutin. Printre ele se numara diamantul de Maramures, marcasita, cuartul ametistizat, blenda neagra, cuart de cavnic, cuart cu calcita, marcasita, pirita, ametist, azurit, stribina cu barita.

De asemenea, 5700 de exemplare exotice si 2000 de microlepidoptere autohtone se afla in colectia de fluturi adapostita de Colegiul National "Carol I". În 1974, colectia de fluturi Adriana si Ioana Rusescu a completat colectia Claudia si Ion Stanoiu, reunind astfel exemplare din toate zonele globului. Pot fi admirate aici specii precum Bombicidele de China, Brasolidele din Peru, Uranidele din Madagascar, Morfidele din Brazilia, Peru si Guyana, Papilonidele din Sumatra si Filipine, Argona Mittrei din Madagascar, Hysania Agrippina din Brazilia, Fluturele Morpho, Fluturele Caligo Eurilocus, Fluturele Saturnia Pyri din Oltenia etc.

O alta valoare adapostita la Colegiul "Carol I" este Ecorseul lui Brancusi, lucrarea de absolvire a Scolii de Belle Arte din Bucuresti. Replica aflata în laboratorul de biologie de la Colegiul National "Carol I" este una dintre cele patru existente în lume. Sursa de inspiratie pentru Ecorseu a fost mulajul lui Hermes, aflat in Muzeul Capitolium din Roma.

 

Actualizat la 18.05.2023, 15:52